Duel românesc în Liga Campionilor Asiei. Gâlcă și Sânmărtean se vor bate cu Olăroiu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Al-Ahli (Emiratele Arabe Unite), echipa antrenată de Cosmin Olăroiu, și Al-Taawon (Arabia Saudită), formație pregătită de Constantin Gâlcă, fac parte din grupa A a Ligii Campionilor Asiei, alături de Lokomotiv Tashkent (Uzbekistan) și Esteghlal FC (Iran).

Cele două formații se vor întâlni pe 13 martie, în Dubai, Emirate, și pe 11 aprilie, la Buraidah, în Arabia Saudită.

Constantin Gâlcă (44 de ani) este antrenor la Al-Taawon din octombrie 2016, iar Lucian Sânmărtean (36 de ani) a semnat cu saudiții la 13 ianuarie 2017, un contract valabil timp de șase luni. Gâlcă și Sânmărtean au mai colaborat la FC Steaua București, în sezonul 2014-2015, reușind să câștige campionatul, Cupa României și Cupa Ligii.

În campionat, Al Taawon se află pe locul 7 după 17 runde, mai aproape de pozițiile retrogradabile (7 puncte avans) decât de cele eligibile pentru participarea în Liga Campionilor Asiei (la 14 puncte distanță).

Cosmin Olăroiu (47 de ani) o antrenează pe Al-Ahli din 2013 și a câștigat două campionate și o cupă (Arabian Gulf Cup 2013-2014), disputând finala Ligii Campionilor Asiei în 2015, pierdută cu 1-0 în fața formației chineze Guangzhou Evergrande.

În campionat, Al-Ahli se află pe locul 4 al ierarhiei, la nouă puncte de liderul Al-Jazira.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”

Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial

BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'

Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×